?

?

Mda..am lasat acest articol fara titlu..nu m-am putut hotari cu privire la un titlu care sa reflecte cat de cat ceea ce vroiam sa spun. Ideea e ca,  in ultimul timp, m-am confruntat cu probleme diferite si cu caractere si situatii relativ ”ciudate” care aproape ca m-au bagat intr-un colaps mental.

Am ajuns insa la concluzia ca astia sunt oamenii, asta e lumea in care traim si mai ales ca superficialitatea a luat locul putinelor valori ramase. Nimic nou sub soare, pot spune unii, dar cand aceasta superficialitate face mai mult rau decat bine, atunci e o problema.

Eu una nu pot intelege multe lucruri..sau poate ca inteleg dar nu sunt pregatita sa accept. Nici macar acum. Nu pot intelege cum de marile iubiri se transforma mai intodeauna in dezamagiri, cum ura poate lua locul iubirii atat de repede? De ce unii oameni mint si sunt fara scrupule, calcand in picioare tot ce au mai bun doar pentru interese materiale(care de multe ori nu se concretizeaza)? Cum se face ca majoritatea prieteniilor sunt bazate pe interes iar tradarea este ceva comun incat nici nu mai doare atat de rau? De ce privim omul de langa noi mai mult ca pe un obiect sexual catalogandu-l daca e ”bun” sau nu? De ce e oare mai convenabil sa afirmam ca suntem atei convinsi decat sa imbratisam o religie (oricare ar fi ea)? Obisnuim sa etichetam oamenii inainte de a-i cunoaste cu adevarat..de ce oare? E adevarat ca razbunarea e mai dulce.. dar mai dulce decat ce? De ce pacea interioara, linistea sufleteasca a fiecaruia e atat de greu de dobandit in zilele de astazi?

Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile care se pot naste..nu sunt intrebari retorice, din contra: cred ca pentru fiecare exista un raspuns doar ca e simpla teorie. Practica..

Interactionez cu categorii diferite de oameni si de la fiecare am ceva de invatat. Mai ales de la adolescenti. Ei sunt cei mai imprevizibili si fascinanti, as putea spune. Nu am ”analizat” caracterul fiecaruia (nici nu as avea cum) dar totusi cativa dintre ei mi-au atras atentia in mod deosebit. Interesant e ca mai exista tineri cu valori si principii, tineri capabili sa iubeasca si nu doar partea ”trupeasca”, tineri care au multe de oferit dar din pacate nu sunt intelesi sau acceptati de mediu, de colectiv. Ce ironic..

Ca si o concluzie putin rautacioasa as putea spune ca umanitatea este pe cale de disparitie..oare cum am permis sa se ajunga aici?

 

”Eshatologia” unui teolog

     Fiindca auzim tot mai des vorbindu-se despre eshatologie sau  sfarsitul lumii (cum se spune in popor) si facandu-se tot mai multe speculatii, m-am gandit sa deschis acest subiect la fel de controversat ca si altele abordate mai inainte, in incercarea de a auzi si alte opinii.

Mai intai tin sa precizez ca de data asta nu voi prezenta umila mea parere, ci voi face referire la un articol scris de cunoscutul teolog ortodox, par. Dumitru Staniloaie, marele dogmatician.

Nu m-am ferit sa-mi exprim punctul de vedere, dar am considerat  ca, macar pentru aceia care ma intreaba si sunt interesati, sa prezint punctul de vedere al cuiva mult mai ..’’luminat’’.

Iata deci ce aflam de la marii nostri teologi:

<<Conform Sfintei Scripturi , desi nu se va putea prevedea cu siguranta momen­tul sfarsitului lumii, totusi vor fi unele semne care pot sa indice cu oarecare probabilitate apropierea sfarsitului. Desigur ca si aceste semne sunt supuse unei ambigu­itati. De aceea, Sfanta Scriptura spune pe de o parte ca sfarsitul va veni pe neastep­tate, dar pe de alta parte, da unele semne ale apropierii lui.

Sfantul Apostol Petru infatiseaza caracterul ambiguu al apropierii sfarsitului, declarand ca si atunci unii se vor indoi de apropierea lui. De aceea sfarsitul va veni “ca un fur”. “Intai trebuie sa stiti ca in zilele cele de apoi, veni-vor cu batjocura batjocoritorii, care vor umbla dupa poftele lor si vor zice: “Unde este fagaduinta venirii Lui? Ca de cand au adormit parintii, toate raman asa ca de la inceputul zidirii… Iar ziua Domnului va veni ca un fur; atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare; stihiile arzand se vor desface si pamantul si lucrurile de pe el vor arde cu totul” (2 Pt. 3, 3-4, 10).

 Pe de o parte semnele sfarsitului date de Scriptura par sa fie foarte caracteris­tice. Dar pe de alta parte, din cauza echivocului care va persista, nici aceste semne nu pot fi identificate cu siguranta deplina. Ele sunt:

1) predicarea Evangheliei la toate popoarele (Mt. 24, 14);

2) convertirea poporului iudeu la crestinism (Rom. 11, 25);

3) inmultirea faradelegii si racirea dragostei intre oameni (Mt. 24, 10, 12), caderea multora de la credinta, amagiti de prooroci mincinosi (Mt. 24, 4 si urm.), inmultirea razboaielor si a vestilor de razboaie (Mt. 24, 67), mari catastrofe in natura (Mt. 24, 7, 29);

4) venirea lui Enoh si Ilie (Apoc. 19, 1);

5) venirea lui Antihrist (2 Tes. 2, 3-11; 1 In. 2, 18) care va lucra impreuna cu apostolii sai mincinosi tot felul de semne ca sa amageasca pe oameni; substituindu-se lui Hristos, el va prigoni cu furie pe alesii Domnului (Mt. 24, 5, 11);

6) aratarea pe cer a “semnului Fiului omu­lui” (Mt. 24, 30), adica a crucii.

 

Semnele 1 si 3 sunt ceva prea general, ca sa se poata cunoaste exact cand s-au produs. Convertirea poporului iudeu nu stim in ce sens are sa se inteleaga. Celelalte semne cuprind pe de o parte ceva misterios, pe de alta nu vor avea o aparenta lip­sita de echivoc. De aceea multi vor putea sa le indice ca prezente, inainte de a se produce real, si multi vor putea contesta realitatea lor, cand se vor produce de fapt. Astfel istoria va putea ajunge obiectiv de multe ori aproape de sfarsit, dar oamenii nu vor putea subiectiv sa cunoasca aceasta; sau unii oameni o vor consi­dera aproape de sfarsit, fara sa fie de fapt. De aceea ei vor continua sa se casato­reasca si sa se ocupe cu celelalte treburi ale lor, chiar in preajma sfarsitului ei real. Istoria nu va ajunge la sfarsit prin ea insasi, ci prin voia lui Dumnezeu.

 Dumnezeu ii pune capat cand vrea, dar aceasta, se pare ca atunci cand con­tinuarea ei nu ar mai avea intr-adevar un rost, chiar daca multor oameni li s-ar parea dimpotriva. Numai din viata lor de dincolo vor vedea si ei ca o continuare a isto­riei ar fi fost inutila. De aceea Scriptura cere ca oamenii sa fie pregatiti pentru sfarsit, dar nu sa fixeze un soroc al lui (Mt. 24, 42).

Unii parinti bisericesti vad motivul sfarsitului lumii la un moment dat, intr-un plan intern al lui Dumnezeu. Sfarsitul ei va veni prin Dumnezeu, atunci cand ea si-a implinit rostul conform planului lui Dumnezeu.

Ambele aceste idei: sfarsitul lumii prin Dumnezeu, dar atunci cand ea isi va fi implinit rostul prevazut de Dumnezeu, se cuprind in afirmarea Sfantului Maxim Marturisitorul si a Sfantului Simeon Noul Teolog ca intai trebuie sa se implineasca lumea de sus si apoi va veni sfarsitul. Dupa cel dintai, lumea de sus se va implini cand toate madularele se vor strange in jurul capului – Hristos, ca sa fie trupul lui Hristos complet. Cel de al doilea dezvolta ideea aceasta, adaugand ca pentru a se intregi trupul lui Hristos cu toti cei mai inainte randuiti, trebuie ca acestia sa se nasca pe pamant. “Deci, fiindca Biserica este trupul lui Hristos si mireasa Lui si lumea de sus si locasul lui Dumnezeu, iar madularele trupului Lui sunt toti sfintii; si fiindca nu s-au nascut inca toti, nici n-au bineplacut, este vadit ca nici trupul lui Hristos nu e complet si nu s-a umplut inca lumea de sus, adica poporul Bisericii lui Dumnezeu, ci se afla inca multi in lume si pana azi multi care nu cred, dar vor crede in Hristos. Sunt si multi pacatosi si risipitori care se vor pocai si multi neascultatori care vor asculta. Si inca multi se vor naste si vor bineplacea lui Dumnezeu pana la glasul trambitei din urma. De aceea e de trebuinta sa se nasca toti cei mai-inainte-stiuti de Dumnezeu si sa se umple lumea Bisericii de deasupra lumii acesteia, a Ierusalimului celor intai-nascuti, in cele ceresti. Si atunci se va umple plinatatea trupului lui Hristos de cei ce sunt mai inainte-randuiti de Dumnezeu ca sa se faca dupa chipul Fiului Sau, care sunt fiii luminii si ai zilei aceleia. Acestia sunt toti mai inainte-randuiti si scrisi si masurati si se vor uni si se vor lipi de trupul lui Hristos si atunci va fi intreg si desavarsit trupul lui Hristos si nu va mai lipsi nici un madular”.

Ideea a exprimat-o mai inainte Sfantul Grigorie de Nyssa care zice: “Prin cei ce se adauga continuu la credinta, Hristos Se zideste pe Sine insusi. Si El va inceta sa Se zideasca pe Sine, cand va ajunge la masura de crestere si desavarsire a trupului si nu va mai lipsi ceva care sa trebuiasca sa se adauge prin zidire, toti fiind ziditi pe temelia proorocilor si apostolilor… Daca deci, cap fiind El, isi zideste corpul Sau in continuare prin cei ce se adauga mereu, inchegandu-i si articulandu-i pe toti in ceea ce i se potriveste fiecaruia dupa masura lucrarii lui, ca sa fie, fie mana, fie picior, fie ochi, fie ureche, fie altceva din cele ce completeaza trupul, pe masura credintei fiecaruia, iar facand aceasta Se zideste pe Sine, precum s-a zis, e clar ca salasluindu-Se in toti, pe toti ii primeste in Sine, pe cei ce se unesc cu Sine prin impartasirea de trupul Sau si pe toti ii face madulare ale trupului Sau, ca sa fie madulare multe, dar un trup”.

Sfarsitul lumii va veni deci cand se va completa lumea din punct de vedere spiritual, sau trupul lui Hristos, ca o spiritualitate unitara si armonica. Unitatea acelei lumi trebuie sa cuprinda totalitatea formelor de incorporare individuala a spiritualitatii divino-umane a lui Hristos. Desigur deplinatatea unirii se va realiza dincolo. Dar dincolo se realizeaza cele nazuite aici.

Dar de ce este definita prin numar aceasta totalitate si nu implica mai degraba o infinitate de forme individuale, e greu de inteles. Poate pentru spiritul finit e nece­sar acest caracter definit al totalitatii formelor de spiritualitate, ca sa le poata cuprinde fiecare pe toate. Spiritualitatea divina exprimata uman primeste un contur definit, fara a inceta sa fie experiata ca infinita in adancimea ei. Poate insa motivul principal pentru care numarul persoanelor care completeaza Trupul tainic al Domnului e definit, sa fie acela ca un numar infinit de persoane nu poate fi iubit. Iubirea infinita cere si o concentrare a ei spre persoane de numar finit. Nici dum­nezeirea nu e un numar infinit de persoane. Dar ipostasurile ce se iubesc sunt ele insesi infinite. Tot asa experiaza infinitul persoanele umane ce se iubesc in trupul Domnului cu iubirea unitara din El, sau din Sfanta Treime, dar nu din infinite cen­tre divine.

Insa conturul definit al spiritualitatii se refera probabil nu numai la numarul limitat de persoane in care se experiaza, ci si la modalitatile de experienta si expri­mare a spiritualitatii lui Hristos de catre lumea spiritelor create, fara ca sa se excluda trairea infinitului de catre ele si o inaintare in Hristos cel infinit si Unul prin fiecare modalitate. Persoanele se grupeaza pe pamant pentru a experia modalitati mai bogate ale incorporarii spiritualitatii divine a Capului noii umanitati, Hristos, in legaturi variate si mereu schimbate. Dar in lumea viitoare fiecare persoana, desi reprezinta o modalitate de incorporare a spiritualitatii infinite a lui Hristos, va avea si va intelege in legatura cu ea pe toate celelalte intr-un mod infinit mai deplin ca aici, incat fiecare va trai intreaga spiritualitate a lui Hristos, a trupului tainic al Lui, dar in alta forma. Iar pe de alta parte, intreaga spiritualitate dumnezeiasca si ome­neasca concentrata in Hristos, Capul trupului omenirii indumnezeite, se va afla ac­tualizata prin madularele acestui trup al Sau. Nimic din comoara aflata in Hristos nu va fi nevalorificat in trupul Lui tainic, datorita nenumaratelor capacitati naturale, inaltate de har, pe care le reprezinta madularele Lui.

Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca Dumnezeu priveste in viziunea Sa omenirea ca un intreg si daca n-ar fi prevazut caderea ei, oamenii s-ar fi nascut altfel si ar fi aparut toti in existenta deodata. Faptul ca in urma pacatului se nasc succesiv, face ca fiecare sa astepte realizarea sa deplina pana la nasterea tuturor. Oarecum nasterea deplina a fiecaruia e conditionata de nasterea tuturor la sfarsitul lumii. Chipul dumnezeiesc e comun intregii omeniri. “La inceput, cand puterea divina a produs natura existentelor, tinta lor a fost creata in imediata corespondenta cu inceputul lor… in acelasi moment cu inceputul lor apare perfectiunea lor finala. Natura umana era in numar. Ca si celelalte creaturi ea trebuia sa aiba perfectiunea sa chiar in momentul creatiei, imediat”. Datorita caderii, specia umana “are dure­rea sa regaseasca prin generatii succesive integritatea ei numerica si ontologica, adica libertatea completa sau, mai bine zis, libertatea de jugul pacatului”.

 Imbinand motivele dezvoltarii istoriei spre sfarsit cu motivul opririi ei cand va vrea Dumnezeu, s-ar putea spune ca lumea se va sfarsi atunci cand, pe de o parte, nu vor mai creste in ea oameni care sa o completeze de sus spre a exprima vreuna din trasaturile spiritualitatii lui Hristos, pe de alta, cand cei ce vor aparea nu vor mai lua din ea nimic pentru a o dezvolta in cadrul ei. Se va sfarsi atunci cand nu va mai fi posibila in ea o dezvoltare a spiritualitatii infinite concentrate in Hristos. Epuizarea istoriei in acest rol al ei nu va fi nici accidentala, nici silita de providenta divina, ci se va datora unei misterioase convergente si intalniri a acesteia cu oranduirea divina, care nu exclude nici libertatea umana, nici lucrarea dumnezeiasca. Refuzul lui Dumnezeu de a mai revela adancimi noi prin creatie va coincide cu neputinta ei de a mai sesiza si dezvolta aceste adancimi. Epuizarea puterii creatoare sau reve­latoare de spiritualitate a istoriei va fi un semn ca lumea de sus s-a completat.

Prin imbinarea acestor doua cauzalitati in explicarea sfarsitului istoriei, se da un raspuns afirmatiei eventuale ca istoria, sfarsind printr-o epuizare a posibilitatilor ei de a mai sesiza si dezvolta in cadrul ei virtualitatile sadite in ea de Dumnezeu si concentrate, actualizate si descoperite in Hristos, e un esec al operei lui Dumnezeu.

Insusi faptul ca omenirea e destinata invierii, a carei baza a pus-o Hristos, si anume invierii in solidaritate, pe un plan de viata absolut si etern fericita, arata ca Dumnezeu a pregatit pentru omenire ceva cu mult mai inalt, si istoria creatiei e numai o etapa de existenta omeneasca in care sa contribuie si omenirea la cresterea ei pentru aceasta viata absolut fericita.

Apoi, istoria a dezvoltat daca nu intr-un mod uniform, macar in mod dublu (ambiguu) virtualitatile puse in ea de Dumnezeu si reinnoite si desavarsite in Hristos. Ea a pus in lumina ultima, in limitele relative ce tin de ea, tema omului ca fiinta suprema a creatiei vizibile, destinata sa cunoasca opera lui Dumnezeu si sa se cunoasca pe sine insasi in valoarea ei superioara tuturor creaturilor. Daca nu toti folosesc aceasta dezvoltare maxima a virtualitatilor umane, ca prin ele sa vada din­colo de ele si sa se uneasca cu Dumnezeu cel intrupat, pentru o dezvoltare infinita dincolo de imanenta finita, aceasta se datoreste libertatii omului, pe care Dumnezeu nu voieste sa o anuleze.>>

Iata deci cum e vazuta eshatologia de catre marii nostri teologi si sfanti parinti. Sunt sigura ca exista si alte ’’ viziuni’’ sau simple pareri. Cert e ca din prisma ortodoxa eshatologia e ceva firesc, concret si care  nu trebuie sa inspaimante. Dar , ma intreb, chiar asa e privita de crestini? Hmm…

Demonul viitorului:MASONERIA (II)

    Iată ca am revenit mai repede decât prevăzusem asupra controversatului subiect despre masonerie. Ceea ce m-a determinat să postez a fost faptul că, aproape zilnic, interacţionez cu tineri care vor să afle cât mai multe despre acest subiect şi care sunt uşor contrariaţi fiindcă ceea ce le relatez poate părea fabulos. Precizez însă că nicio secunda nu am postat ’’poveşti’’ si întodeauna m-am bazat pe studii sau/şi experienţa proprie.

Masoneria însă este un subiect care mă fascinează, ca şi sectologia, ocultismul sau demonologia..să zicem că partea mai puţin ştiută a istoriei religiei, nu? şi atunci când ’’îţi prinzi urechile’’ (cum spun eu uneori) ajungi să descoperi, să cunoşti cât mai multe şi de ce nu..să le şi împărtăşeşti altora. Asta încerc şi eu să fac. Nu să convertesc tineri, nici să-i sperii (Doamne fereşte) ci pur şi simplu să împărtăşesc din puţina mea cunoaştere.

Dumnezeu nu este agresiv, El  nu forţează pe nimeni, stă la uşa noastră şi bate însă de noi depinde dacă vrem să-L primim în inima şi în viaţa noastră. Aşa că, avându-L ca exemplu suprem, încerc şi eu să bat la unele uşi..rezultatul însă se va vedea în timp..oricum speranţa moare ultima..sau nu moare deloc.

Revenind la masonerie..des sunt întrebată ’’Ce este şi ce face masoneria mai exact?’’. Iată că deşi pare o întrebare care va avea ca raspuns poate o definiţie a masoneriei, nu e deloc aşa.

Masoneria  este cea mai puternică organizaţie mondială care are ca scop să deţină controlul în domeniul economic, politic, cultural şi mai nou militar. Masoneria îşi propune să finanţeze şi să controleze principalele instituţii de decizie, naţionale şi internaţionale şi chiar reuşeşte să deţină controlul si, mai mult decât atât, jurământul masonic are în conţinutul său pedepse foarte severe pentru membrii care divulgă secretele, organizaţia având caracter secret.

Iată conţinutul acestui jurământ:

“Jur, în numele Arhitectului Suprem al tuturor lumilor (Satana) să nu descopăr niciodată secretele, semnele, cuvintele, învăţăturile sau practicile francmasoneriei şi să păstrez tăcere veşnică asupra lor. Făgăduiesc şi jur să nu trădez niciodată nimic din acestea nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici să pun altcineva să scrie, să litografieze, să graveze, să tipărească ceva, să nu dau în vileag în vreun fel ceea ce mi s-a descoperit până în această clipă sau mi se va descoperi în viitor. Dacă ni mă voi ţine de cuvânt, mă oblig să mă supun la următoarea pedeapsă: – să mi se ardă buzele cu fier înroşit – să mi se taie o mână – să mi se smulgă limba din gură – să mi se reteze gâtul – cadavrul meu să fie spânzurat în lojă în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars şi cenuşa aruncată în vânt”

Cum scopul ascuns al masoneriei este dominaţia asupra întregii planete, întemeierea unei republici mondiale cu desăvârşire laică, condusă de francmasoni cu o omenire îndobitocită de mizerie şi de patimile inferioare dezlănţuite. Scopurile principale pe care ei intenţionează să le realizeze până în anul 2050, sub numele generic de Noua Ordine Mondială, sunt:

 

1) Stabilirea unei Noi “Ordini” Economice Internaţionale, sub directul control al unui organism francmasonic mondial.

2) Stabilirea şi impunerea necondiţionată a unui guvern mondial francmasonic care va fi manipulat din umbră de Noua Ordine Mondială.

3) Stabilirea viitoarelor State Unite ale Europei ca aşa-zisă naţiune dominantă, guvernată de guvernul mondial.

4) Alegerea şi impunerea unui rege planetar unic, iniţiat de maeştrii francmasoni, pentru a conduce guvernul mondial.

5) Crearea şi promovarea unei aşa-zise “religii mondiale” care va coordona toate religiile pământului (”religia” satanică) care va avea în frunte un fel de pontif mondial.

Iata cateva relatari din protocolul masoneriei, care au fost facute publice de Albert Pike,  marele mason, in cartea sa ’’Dogma si Morala’’, acesta ulterior platind cu viata razvratirea sa de la batranete.

1. Aurul este o putere irezistibilă. Mânuit de experţi va fi totdeauna cel mai util instrument pentru cei care îl au şi obiectul invidiei celor care nu-l au. Cu aur poţi cumpăra cele mai nestăpânite conştiinţe, poţi fixa valoarea tuturor lucrurilor, preţul tuturor produselor, poţi finanţa împrumuturi către state şi apoi ai statele la dispoziţie.

2. Deja principalele bănci, bursele întregii lumi, creditele tuturor guvernelor sunt în mâinile noastre.

3. Cealaltă mare forţă este presa, repetând fără încetare anumite idei, presa reuşeşte ca în cele din urmă să le impună de parcă ar fi fapte reale. Televiziunea, arta, învăţământul, toate aflate în mâinile noastre ne aduc servicii asemănătoare ajutându-ne să inoculăm în mintea oamenilor ceea ce noi dorim.

 4. Lăudând într-una democraţia, îi vom diviza pe creştini în partide politice, le vom distruge unitatea naţională, vom semăna peste tot discordie. Reduşi la neputinţă, se vor supune.

5. Îi vom împinge pe creştini la război, exploatând mândria şi prostia lor, iar noi vom trage profite. Se vor masacra reciproc şi vor face loc unde să ne pună oamenii noştri.

6. Moşia totdeauna a însemnat influenţă şi putere. Von fărâmiţa marile domenii teritoriale în numele dreptăţii sociale şi al fraternităţii. Vom împărţi fragmentele la ţărani, care le doresc din tot sufletul, şi care curând ne vor fi datornici, ca urmare a costului de producţie. Capitalul nostru ne va face stăpânii lor. Atunci noi vom deveni marii latifundiari şi stăpânirea asupra pământului ne va consolida putere.

7. Cu aur şi linguşeli vom câştiga proletariatul care se va angaja singur să distrugă capitalismul creştin. Le vom promite muncitorilor salarii pe care nici nu le-au visat, dar vom ridica şi preţul celor necesare pentru trai, astfel încât profitul nostru va fi şi mai mare. Astfel vom pregăti revoluţii pe care le vor face creştinii inconştienţi şi al căror fructe le vom culege noi.

8. Vom ataca şi le vom batjocori preoţii, făcându-i ridicoli, apoi odioşi, distrugându-le religia şi atunci vom fi stăpâni pe sufletul lor.

9. Monopolizând învăţământul, vom avea în mâna noastră mijlocul prin care vom forma minţile copiilor după cum ne convine nouă.

10. Umflaţi de ambiţie şi vanitate, conducătorii politici se înconjoară cu lux şi armate. Le vom pune la dispoziţie toţi banii de care are nevoie nebunia lor, şi astfel îi vom conduce de căpăstru.

11. Nevoia zilnică de pâine îi va face pe oameni să tacă, iar prin diferitele concursuri de Loto, sport, artă, frumuseţe etc., adormiţi şi hipnotizaţi de cuvântul magic progres, aceştia vor fi astfel distraşi şi îndepărtaţi de la problemele grave lăuntrice sau politice consumându-şi zi de zi în mod haotic şi inutil un imens şi preţios capital de energie psihomentală pe care îl vor investi, spre exemplu, în frenezia unui steril meci de fotbal.

12. Baroul trebuie să fie demoralizat, instituţiile publice trebuiesc compromise iar spionajul şi turnătoria trebuie să fie cultivate în mod sistematic.

13. Prestigiul persoanelor publice care sunt orientate în mod benefic şi divin trebuie să fie în mod sistematic desfiinţat ca şi propria lor fiinţă prin atentate, calomnii, denigrare sau folosind alte căi ascunse.

14. Crizele economice mondiale sunt în mod intenţionat întreţinute de către mişcarea Sionistă cu scopul de a retrage banii din circulaţie, determinând astfel guvernele să facă împrumuturi externe uriaşe cu dobânzi mari pentru a fi pe deplin la discreţia elitei Sioniste.

O alta intrebare cu care ma confront este “Exista vreo legatura intre masonerie si New Age?’’

Da, există..în istorie găsim diferite relatări. De exemplu, între 1949 şi 1956, Curtea Supremă Americană, ornată bogat cu masoni în special din Ritul Scoţian de Sud, s-a concentrat asupra eliminării creştinismului din viata americanilor. Între 1939 şi 1971, jurisdicţia masonică de Rit Scoţian din Sud se numea “jurisdicţia Noii Ere”; publicaţia Consiliului Suprem al Jurisdicţiei de Sud a ordinului Masonic de Rit Scoţian din Statele Unite se intitulează “The New Age – Noua Eră”.

În 1925, alegerile nu erau încă falsificate în aşa măsură ca azi, căci nu erau computerizate. Candidând la Senatul Statelor Unite, Hugo Black a fost obligat să-şi “dea demisia” din Ku-Klux-Klan, încheindu-şi scrisoarea de demisie cu cuvintele: “al vostru, legat de voi indisolubil”.

Senatorul Black a continuat să participe în secret la adunările Ku-Klux-Klan-ului, rămânând membru pe viaţă şi adept al “imperiului invizibil”. În public, Hugo Black nega că ar fi membru, şi “oponenţii liberali” s-au grăbit să-l creadă. Apoi, Franklin Delano Roosevelt l-a numit pe Hugo Black în Curtea Supremă, unde judecătorii sunt numiţi pe viaţă şi unde Hugo Black s-a dedicat eliminării creştinismului din şcoli sub pretextul “separării dintre stat şi biserică”. Sute de hotărâri judecătoreşti care interzic creştinismul şi impun maniheismul satanic al Noii Ere s-au revărsat de pe băncile Curţii Supreme a Statelor Unite şi a celorlalte curţi de judecată. Lupta ADL-ului (Ligii Anti-Defăimare) se duce printr-un potop de procese intentate şcolilor care permit morala creştină şi prin îndoctrinarea copiilor cu principiile unei “religii mondiale unice – One World Religion”. Dictonul “ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face” care rezuma pentru copii învăţătura lui Cristos (să-l iubeşti pe Dumnezeu şi să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi) a fost înlocuit cu dictonul psihologiei noi şi al religiei Noii Ere: “Nu există bine şi rău; fă ce-ţi face plăcere; dacă-ţi dă satisfacţie înseamnă că e bine”. Organizaţii ca “Americans United for the Separation of Church and State – Americanii Uniţi pentru Separarea Bisericii şi Statului” colaborează strâns cu ADL (Liga Anti-Defăimare) în această acţiune.

La inaugurarea lui Bill Clinton “poeta” Margaret Johnson, alias Macdonald, alias Maya Angelou a recitat o stranie înşiruire de incantaţii la adresa “mamei-pamânt” şi a stâncilor, pietrelor şi copacilor cu care se simte soră. Probabil că nici unul la mie din ascultători n-a ştiut că ascultă incantaţiile religioase ale noii religii ale Noii Ordini Mondiale: “Religia noii ere – The New Age”.“Am luat cunoştinţă cu câţiva ani în urmă de această nouă religie păgână care urmăreşte să înlocuiască creştinismul, când, ca activist în numite organizaţii de binefacere, am început să primesc publicaţiile şi cataloagele altor organizaţii aşa-zise de binefacere – care vizează în realitate decreştinizarea şi demolarea civilizaţiei occidentale. Ceea ce frapează în primul rând aici este accentul pus pe necromanţie (strigoi, relaţii cu morţii) şi pe vrăjitorie şi magie neagră în “religia noii ere”. Dar pentru cei care nu sunt pregătiţi să se declare direct adepţi ai satanismului, ai ori ai cultului voodoo care practica sacrificiile umane şi animale, “religia noii ere” oferă o fată mai blândă: un panteism liric şi tandru, în aparenţă, o dragoste pentru toate vieţuitoarele (şi ne-vieţuitoarele) cu care captează multe suflete miloase pe care campania susţinută de calomniere a bisericii şi religiei creştine le-a lăsat fără punct de polarizare”, mărturiseşte Gary Kah.

Promovarea tuturor religiilor, în special a celor primitive, tribale, a celor care recomandă omuciderea şi canibalismul, este una din armele cu care promotorii Noii Ordini Mondiale luptă împotriva creştinismului. Iată ce scrie un fost mason care ajunsese la cel mai înalt rang, gradul 33: “Timp de 19 ani cât am fost mason am văzut şi am participat la multe evenimente care m-au tulburat… Sunt folosite învăţăturile Cabalei, Zend-Avestei şi ale Gnosticismului, împreună cu astrologia şi doctrinele idolilor din antichitate ca Osiris, Semiramis, Isis. Dar, de câte ori e pomenit Cristos, e indicat numai în batjocură”.

Gary Kah a găsit publicaţiile “religiei noii ere” în magazinele de produse naturale. Datorită chimicalizării intensive a produselor agricole în concernele agro-industriale, datorită pompării continue cu hormoni, antibiotice şi cortizon, a vitelor şi păsărilor măcelărite pentru carne în complexele industriale de creştere a animalelor şi datorită poluării continue a apelor cu mercur, astfel încât peştii marini ajung otrăviţi pe masa consumatorului, cancerul şi infecţiile alimentare au proliferat de aşa maniera încât mulţi americani, mai puţin ignoranţi, caută cu disperare produse alimentare naturale, nechimicalizate, lipsite de otravă. Astfel a înflorit o mică piaţă de produse alimentare şi minerale naturale, pe rafturile căreia cumpărătorul găseşte – nu numai produsele alimentare ci şi propaganda religiei noii ere. Căci în asta consta puterea conspiraţiei: lupta pe ambele fronturi, în orice dispută, şi astfel întotdeauna câştigă, indiferent care parte iese învingătoare. De fapt, cei care finanţează eliminarea micului producător agricol şi otrăvirea resurselor alimentare ale populaţiei sunt şi cei care finanţează producerea de alimente nechimicalizate şi nepoluate – cu condiţia ca vânzarea lor să fie un vehicul pentru propagarea aceleiaşi ideologii promovate de echipa adversă. Cum spune americanul: “they work both sides – lupta de ambele părţi ale frontului”. (Gary Kah a găsit şi câteva prăvălii de produse naturale care nu promovează anti-creştinismul, vrăjitoria şi magia neagră a “noii ere”, dar mai puţine).

Pornit cu tot dinadinsul să studieze “religia noii ere”, Gary Kah a răspuns diverselor solicitări sub diverse nume şi în curând a fost copleşit de un noian de publicaţii, în care, urmărind numele indicate, a putut trasa relaţiile dintre diversele organizaţii şi grupuri. Citind literatura “noii ere”, el povesteşte cum conţinutul încărcat de necromanţie, ocultism şi vrăjitorie al acestei literaturi l-a copleşit şi deprimat astfel încât nu recomandă nimănui să citească această literatură dacă nu este puternic ancorat spiritual. Unele scrieri ale “noii ere” sunt în mod direct satanice şi nu constituie un pericol, pentru cel cu un minim de bun simţ; dar altele sunt în mod subtil şi insinuant distrugătoare.

În concluzie, “religia noii ere” este un panteism în care nu există Dumnezeu ci doar o forţă vitală care curge prin toată materia – minerale, plante, animale, oameni – toate acestea fiind egale şi în egală măsură divine, parte dintr-un singur tot divin. Acest concept îi face pe credincioşii “noii ere” să accepte globalismul politic. Nimeni n-are suflet individual şi unic, responsabil de actele lui, ci energia care l-a însufleţit pe când trăia se reîntoarce în noi şi noi incarnări repetate. Dar evoluând la înţelegerea marelui tot unitar, oamenii vor primi, cumva, puteri magice şi astfel vor intra ca nişte “dumnezei” în Noua Ordine Mondială. Vrăjitoria practicată de majoritatea adepţilor “noii ere” nu este totdeauna satanică; ei cred că ocultismul lor le da posibilitatea să manipuleze şi să folosească puteri oculte existente în natură.

    Deci, ce aş mai putea spune? Poate doar ’’Cine are urechi de auzit, să audă iar cine are ochi de văzut, să vadă’’

Demonii si manifestarile lor

   Am ales sa postez despre acest subiect foarte ’’fierbinte’’ fiindca am observant ca tinerii, si nu numai, sunt foarte fascinati si dornici sa afle cat mai multe despre aceasta latura..’’mai intunecata’’ daca vreti, a religiei.

Desi sunt crestin-ortodox tin sa precizez ca voi aborda acest subiect din perspectiva istoriei religiilor dar inevitabil voi face referire la pozitia crestinismului.

Recunosc ca si eu sunt oarecum fascinata de acest domeniu, mai ales de cand aveam doar 15 ani si am vazut pentru prima oara in viata  o slujba de exorcizare… fapt care m-a si marcat si ulterior am cercetat mai profund domeniul. De atunci am constientizat ca exista diavolul si bineinteles ca trebuia sa existe si Dumnezeu, unul pe altul neputand excluzandu-se.

Iata deci cam ce am aflat si din propiile mele surse, si din scrierile altora si din optionalele de la faculatate (putine de acest gen) la care ma duceam desi nu eram inscrisa.

Se stie ca toti ingerii au fost creati de Dumnezeu. Iar unii dintre ei au fost izgoniti din ceruri pentru nesupunere si rebeliune. Ingerii pot intra in contact cu oamenii si se pot manifesta pe pamant. Fiinte fara umbra, demonii, ingeri cazuti, pot aparea printre oameni dupa lasarea intunericului sau in miezul zilei. Si demonii au o ierarhie asemenea ingerilor buni. Conform scrierilor religioase crestine si legendelor, Lucifer a fost initial un arhanghel, heruvim sau serafim, cel mai luminos inger. Pana cand mandria l-a impins la rebeliune impotriva Tatalui. A fost izgonit din Rai, impreuna cu suita de ingeri care i-au fost complici. Si a cazut intr-un loc adanc, in iad, care ulterior a devenit ‘’casa’’ acestora.

Crestinismul medieval asociaza imaginea lui Lucifer, ingerul cazut, cu cea a Satanei, intruchiparea raului si a luptei impotriva lui Dumnezeu. Lucifer este descris ca inger cazut, asociat adesea cu Satana. Dar originea etimologica a numelui Lucifer este latinescul “lux, lucis”, care avea semnificatia “lumina”. Satan s-ar traduce ’’cel contra’’ si astfel cei doi termini nu se exclud, fiind vorba de aceeasi fiinta.

In alte religii Lucifer este cel care raspandeste lumina cunoasterii printre muritorii carora le este interzisa. Astfel, poate fi asociat cu zeul Prometeu, din pantheonul grecesc preluat de latini. De asemenea, imaginea lui a fost asociata cu cea a luceafarului, care nu este altceva decat planeta Venus. Iar Venus, ca zeita, reprezinta iubirea carnala. In alta ordine de idei, Lucifer nu este altceva decat traducerea din greaca a cuvantului “eosphorus”, semnificandu-l mitologic pe Prometheus. In interpretarile ulterioare, in scrieri celebre precum Divina Comedie a lui Dante Alighieri sau Paradisul Pierdut al lui John Milton, apare confuzia pe care au impus-o credintele populare si mitologia crestina intre Lucifer si Satana, reprezentarea raului absolut.

Ingerul cazut ia forme dintre cele mai infricosatoare. Belial este alt demon, al carui nume vine din limba ebraica, semnificandu-l pe cel “fara stapan”. El este descris ca un rege al infernului stapanit de viciu. La nivel simbolistic, este echivalent cu baza pamantului, cu independenta si cu nordul, ca punct cardinal. La originea sa este un zeu palestinian arhaic, stapan al lumii subterane. In vechime i se inchinau sidonienii (cap. II, partea I din “Cartea Regilor”). Este zeul pederastilor, cel mai desfranat si destrabalat, desi reprezentarea lui imagistica este cuceritoare, plina de gratie si demnitate.

In imaginatia oamenilor, demonii ocupa, de cand lumea, un loc solid. Asa cum ingerii, ca izvoare ale binelui, erau adorati si invocati pentru protectie, tot asa demonii au fost considerati raspunzatori pentru tot raul din lume. Oamenii le-au dat nume, chipuri si functii precise in ierarhia raului. Si, deoarece nenorocirile evolueaza intotdeauana, in decursul mileniilor armata aducatorilor de nefericiri si suferinte s-a inmultit fara incetare .

In Europa crestina a Evului Mediu, orice om trebuie sa se fereasca in orice clipa de cate un dusman rautacios de origine infernala. “Fiecare fiinta omeneasca este urmarita de mai multi demoni” predica un staret in secolul al XIII-lea, “Asa precum un om care se scufunda in mare este inconjurat de apa, sus ca si jos, asa impresoara demonii pe oameni din toate partile”. Cu o exactitate uluitoare, clericul a stabilit ca exista 1.758.176 de demoni. Trei secole mai tarziu, Biserica a ridicat numarul acestora la 7.405.926.

Sunt atestate liste voluminoase cu nume, ranguri si “calitati”, daca se poate spune asa, ale blestematilor diabolici – de la Satan care conduce armata intunericului pana la Ukobach, cel care atata focul in Infern.

Iata si denumirile lor: abigor, abraxas, adramelech, agars, ahriman, aim, alastor, alloces, amdusias, amon, amy, andras, andrealphus, andromalius, asmoday, asmodeus, astaroth, astarte, azazel, bael, balam, barbatos, bathin, beelzebub, behemoth, beleth, belial, belphegor, berith, beyrevra, bifrons, botis, buer, bune, cacus, cali, camio, cerberus, cimejes, crocell, daevas, daityas, dantalion, decarabia, deumus, eligos, erinyes, erishkigal, eurynome, fenrir, flaga, focalor, fomors, foras, forneus, furcas, furfur, gaap, ganga, garuda, glasya, gorgons, gremory, gusion, haagenti, halphas, harpies, haures, hecate, hel, hiisi, huncame, iblis, ipos, ishtar, izanami, jinn, jormungand, kappas, lamia, lechies, leonard, leraje, leviathan, lilith, lixtetrax, loki, lucifer, malphas, mammon, mara, marax, marbas, marchosias, mastema, melchiresa, melchom, mephisto, mictlantecuhtli, moloch, murmur, naberius, nagas, nephilim, nickar, nybbas, onoskelis, oriax, ornias, orobas, ose, paimon, phenex, picollus, pretas, pruflas, purson, rahovart, rakshasas, raum, ribesal, ronove, sabnock, sallos, samigina, satan, seere, shax, shedim, sitri, stolas, tezcatlipoca, tlaltecuhtli, torngarsuk, tzitzimime, ukobach, uvall, valefor, vapula, vassago, vepar ,vine, volac ,vucub, watchers, xaphan, yangantytan, yenaldlooshi, zagan, zepar .

Toti acestia par a fi specializati pe anumite domenii ale raului; exista si demoni care aduc avantaje naivilor care ii invoaca. Pretul platit insa pentru aceste servicii este intotdeauna Iadul.

Un vrajitor exersat ar putea intra in contact cu fiintele malefice, avand nevoie doar de incantatia potrivita pentru a chema un demon si a-i incredinta o sarcina sau a-i solicita sprijinul. Atfel au loc asa numitele posesiuni demonice. Dar ce sunt ele?

Intotdeauna, posesiunile demonice au imbracat forme diferite de manifestari, unele mai violente, altele mai pasnice. In plus, credintele oamenilor s-au aflat mereu fie intr-o parte fie in cealalta parte a demonilor.

Acum cateva mii de ani, oamenii considerau ceva normal sa se impreuneze cu zeii sau cu demonii, stiind ca hibrizii rezultati lor vor avea o viata deosebita. Apoi, in Evul Mediu, in numele iubirii de Dumnezeu, cei despre care se banuia ca ar fi posedati de demoni, erau supusi cu brutalitate unor tratamente ingrozitoare care, de regula, culminau cu moartea nefericitilor. Dar cine sunt acei demoni venerati si blestemati, deopotriva? Cine sunt acele creaturi ingrozitoare a caror unica placere este aceea de a viola intimitatea fizica si psihica a unui om?

Incubusii si sucubusii infernali

Incubusii sunt demoni de sex masculin, iar sucubusii sunt demoni de sex feminin. Unii spun ca sunt creaturi ale lui Lucifer, creati de acesta din mizeriile din cel mai intunecat colt al Iadului. Altii spun ca, la origine, ar fi fost oameni plini de pacate si condamnati sa le poarte si dincolo de bariera mortii.

In Evul Mediu, femeile posedate de un incubus nãsteau copii cu puteri speciale. Asa spune legenda cã s-a nãscut si Merlin, cel mai puternic vrajitor din toate timpurile, din impreunarea unui incubus cu o cãlugãritã. La vremurile acelea, daca o femeie avea amant, atunci acesta era neaparat un demon venit din Infern. Se stia, cu siguranta, ca femeile posedate de demon aveau tatuate pe ele semnul acestuia, de cele mai multe ori un sarpe, care aminteste de tradarea Evei. Iar daca semnul nu era descoperit, asta insemna nu ca femeia nu e posedata ci ca demonul din ea sau care venea la ea, era extrem de puternic. Pe aceste considerente o serie de femei au platit cu viata lor denunturile calomniatorilor care, de cele mai multe ori erau doar persoane invidioase si mincinoase. Iar daca cineva avea curajul sa ia apararea victimelor, era considerat complice si pedepsit ca atare. Fanatismul religios si slaba educatie a oamenilor, lipsa lor de cultura, a dus la o adevarata vinatoare de  vrajitoare, multe femei fiind condamnate la moarte sau la ani grei de temnita. Iar cele mai multe dintre ele erau ’’vinovate’’ doar de tulburari psihice, bolnave de epilepsie sau de alte boli cu efect asemanator. O reteta celebra in epoca, recomanda ca cei posedati sa fie intinsi pe jos si cineva sa-i loveasca puternic, de mai multe ori, in cosul pieptului, cu un mai (ciomag mai gros, n. a.) pana cand demonul se invrednicea sa paraseasca trupul. Acest lucru se petrecea, de cele mai multe ori, in momentul in care sufletul iesea din trup, adica la moarte.

Cazurile de posedare exista, sunt atestate, am vazut chiar personal, dar uneori erau gresit interpretate. Sunt totusi cazuri in care cei posedati povestesc despre acea perioada intunecata, cu lacrimi in ochi.Sunt inca multe alte cazuri despre care as putea sa relatez. Unele vazute chiar de mine. Nu m-au putut lasa indiferenta aceste realitati.

“Simteam cã nu sunt singura, cã langa mine mai este cineva”

 “Eram intinsa pe pat si aveam ochii deschisi. La un moment dat am avut strania impresie cã vãd imagini la televizor, desi in casa nu exista televizor. Simteam cã nu sunt singura, cã langa mine mai este cineva. Ba mai mult, ii auzeam respiratia dar nu puteam sa vad. Aveam o senzatie cumplita de voma si intreg organismul meu era intr-o stare de repulsie totala, fara sa-mi dau seama de ce. Nu ma puteam misca deloc, nici macar un deget. Fiinta nevazuta ma domina. Am vrut sa strig pe cineva din camera alaturata, dar nu puteam nici macar sa deschid gura”. Asa incepe confesiunea doamnei Ioana Popa, director de marketing de sistem la o firma de consultanta financiara. Pentru dumneaei totul este confuz, mai ales ca propria sa familie nu o sprijina. Toti spun ca e la un pas de a innebuni, ca vede demoni din cauza stresului de la munca si a vietii personale dezordonate. Parintii au incercat sa o interneze si doar interventia de ultim moment, a fostului sau sot a salvat-o de la un tratament care i-ar fi afectat sistemul nervos si cel psihic. Pana acum nu a reusit niciodata sa-si vada agresorul, dar dupa fiecare posesiune femeia se trezeste, in dimineata urmatoare, ca dupa o petrecere prelungita, cu dureri de cap si vaginale. “Ceea ce m-a ingrijorat a fost faptul ca, nu o data, m-am trezit cu urme de muscaturi si zgarieturi, lucru imposibil din punct de vedere logic, pentru ca eram singura in casa”. Medicii au pus zgarieturile pe seama sa, sustinind ca, intrata in stare de soc, femeia s-a zgariat singura. “Dar cum puteam sa fac asta pe spate, cu toate degetele sau cum puteam sa ma musc singura de anumite parti, cind eu nu am cum sa ajung, fizic, acolo?”. Numai ca intrebarile femeii au ramas fara raspuns, iar doctorii au ridicat din umeri, ca si cum nu mai au nevoie de inca un nebun in plus.

Sleepparalysis

Chiar daca experienta Ioanei este reala si nu este singulara, phihologii refuza sa creada in existenta unor forte nevazute si cu puteri supranaturale. Ei spun ca totul este absolut normal si ca trairile respective sunt declansate de o stare speciala a organismului, numita sleepparalysis. Mioara Ionescu, psiholog, ne descrie starea. Dumneaei sustine ca fenomenul de “sleepparalysis” este foarte intalnit, in special la fete si femei tinere. Acestea primesc vizita unei entitati malefice, denumita incubus sau popular, zburator, care se poate finaliza cu un contact sexual violent si dureros. Cauzele agresiunii pot fi mai multe: fie e vorba de o legatura psihica intre agresat si agresor fie intrarea victimei intr-o stare de rezonanta cu entitatea agresiva, pe fondul unui psihism necorespunzator – frustrari sexuale, stari de furie, de deznadejde s.a.m. d – fie e vorba, pur si simplu, de o incarcatura malefica a locului unde se produce agresiunea. Starea se produce de regula in timpul somnului, atunci cind legaturile nervoase catre membre se taie, pentru a impiedica starea de somnambulism. “Starea de paralizie se instaureaza fie putin mai devreme, cand omul este intre starea de trezie si somn, numita si stare hypnagogica fie putin mai tarziu, la trezire, in starea numita hypnopompica. E ceea ce s-ar spune o nesincronizare a doua functiuni de baza ale organismului. Oare cati nu-si amintesc de cosmaruri si de senzatiile traite in timpul acestora cand nimeni nu poate fugi sau fuge foarte greu?! Cauza e aceeasi: sunteti in somn si nu aveti conexiune cu sistemul nervos care guverneaza mainile si picioarele.

“Satana nu-si respecta niciodata promisiunile”

Parintele Gabriel este printre cei care au vazut multe si au trait multe. Zilnic, la biserica cu Hramul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, din Bucuresti, unde pastoreste, vin oameni care cer ajutorul sau in lupta lor vazuta sau nevazuta. A stat de vorba cu multi posedati de demoni. In legatura cu posesiunile tip incubus si succubus, parerea domniei sale este una singura: “Nu are importanta sub ce chip se arata diavolul. De cele mai multe ori el ne cunoaste unele ganduri ascunse si se foloseste de slabiciunile noastre, biruindu-i pe cei cu credinta slaba”. Domnia sa spune ca pentru a lupta impotriva raului, trebuie sa o faci cu inima deschisa si credinta in Dumnezeu. “Nu exista armistitiu cu Satana. Diavolul nu-si respecta niciodata promisiunile sau le face cu scopul de a-si atrage adepti. Nu poti avea incredere in ce spune sau ce face el”.

“Simt cand demonul se apropie”

Domnul Marcel Florea, este profesor de matematica, deci o persoana sceptica prin definitie si care crede doar ceea ce i se poate demonstra logic. Cu toate astea, este vizitat de un succubus din cand in cand. “Prima data s-a petrecut intr-o noapte, cind ma intorceam de la iubita mea. Era trecut de miezul noptii. La un moment dat am avut senzatia ca cineva ma urmareste. M-am intors de mai multe ori dar nu am vazut pe nimeni. Cu toate astea auzeam pasi si o respiratie greoaie. Ciudat era faptul ca aveam senzatia ca respiratia miroase ingrozitor, a putregai. Cand am intrat in casa, am avut impresia ca cineva se strecoara pe langa mine. Cat sunt eu de mare si tot mi s-a facut pielea de gaina. Am luat un cutit si am cautat in fiecare ungher. Evident, nu am gasit nimic. Cu toate astea, impresia ca nu sunt singur, persista. Am facut un dus si m-am aruncat efectiv pe pat. Aud un fel de marait si ma uit in sus. De tavan era agatata o femeie – sau un fel de femeie, mai curand o umbra – imbracata in zdrente negre la culoare si cu o privire cumplita. Dau sa ma ridic si sa apuc ceva, dar umbra se repede asupra mea si se rupe filmul. Ma trezesc pe un camp, cu femeia aia deasupra mea. Inca mai gandeam si am realizat ca umbra era de natura demonica. M-am gindit ca as scapa doar intr-o biserica si imediat linga mine a aparut un fel de catedrala imensa, cu trei turle mari. Atunci m-am scuturat de umbra din spatele meu si am patruns inauntru. Nu era nimeni, dar de afara auzeam vocea groasa a agresoarei mele cum ma striga pe nume si-mi cerea sa ma duc afara. Dintr-o data, o forta nevazuta incepe sa ma ridice catre turla bisericii, cu o viteza uimitoare. Cand am fost aproape de tavan, am privit in jos si am vazut cum pamintul se despica si devineo prapastie in flacari. In clipa respectiva forta nevazuta imi da drumul catre oceanul de flacari. M-am trezit brusc din somn, lac de sudoare dar, ciudat, nu ma puteam misca. Simteam ca cineva ma domina si ca acel cineva e umbra monstruoasa. Si m-a cuprins teama instantaneu, dar apoi m-am gindit: “daca exista diavol, inseamna ca exista si Dumnezeu si el o sa ma salveze”. Numai ce mi-a venit gandul asta si corpul meu a inceput sa se raceasca brusc. Mii de ace ma intepau, ca si cum trupul intreg isi revenea dintr-o amorteala ciudata. M-am putut misca in clipa in care corpul mi s-a racit de tot”. Aceasta intimplare a deschis drumul unor posesiuni demonice succesive. “La ora actuala simt cand demonul se apropie. Am o stare de neliniste, de sufocare si transpir abundend, fara sa fac vreun efort”. A incercat sa scape de succubusul care nu-i da pace. A apelat la preoti, la vrajitoare, la psihologi, la vraci, dar totul a fost in zadar. Nimic nu a folosit. “Nici rugaciunile oamenilor sfinti, nici puterea crucii, nici talismanele vrajitoresti, nici terapiile alternative. Ba am avut impresia ca dupa fiecare incercare de-a mea, demonul devine si mai violent”. Deocamdata profesorul de matematica a rezistat asalturilor succubului, dar nu stie ce-i rezerva viitorul.

 

Cert e ca raul, indiferent ce forma ia, exista si e printre noi dar important e sa ne pastram constiinta curate si inima cat mai aproape de Dumnezeu caci, “.. cu El alaturi, nimic rau nu ne poate atinge”.

   O sa revin si cu alte material despre acest subiect, daca va fi cazul. Astept si pareri, indiferent cum sunt ele.

Demonul viitorului:MASONERIA!

      Iata ca m-am gandit sa abordez un subiect destul de vast dar si foarte controversat. Nu intamplator am ales sa vorbesc despre acest subiect.. ceea ce m-a motivat foarte tare a fost faptul ca, in profesia mea, am intalnit cateva persoane care pareau foarte entuziasmate de acest ”curent” modern si care s-au si gandit sa-l imbratiseze. Nu pot sa descriu durerea pe care am simtit-o atunci si asta in primul rand pentru ca si eu si ele suntem constienti ce implica acest lucru.

Nu afirm ca stiu foarte multe despre masonerie  dar din cate am mai studiat si eu, ca tot omul, si din conexiunile pe care le fac, deduc ca masoneria este ”demonul viitorului” : misterioasa, atragatoare, puternica dar care duce doar la un singur lucru: MOARTE SUFLETEASCA!

Multi insa  nu stiu mare lucru despre masonerie. Nici nu e de mirare..ea ne este prezentata sub o alta forma caci daca ar fi prezentata comform realitatii  probabil ar soca. De ce? Haideti sa lamurim aceste aspecte.

Mai intai masoneria este o religie. Nu spun ca una buna dar e religie. Are doctrina ei si dumnezeul ei..asta daca il poti numi asa pe Diavol.

Pentru ca Masoneria este o religie, interesant pentru membrii sai ce se va intampla cu sufletele lor, dupa moarte. Sigur, nici un mason nu va recunoaste vreodata ca Francmasoneria este o religie. Dar sa vedem ce spune Albert Pike, unul dintre cei mai mari masoni:
1 – ”Fiecare loja masonica este un templu al religiei, si invataturile masoneriei sunt instructiuni religioase”.  (Morals and Dogma, p 213.)
2 – Masoneria… este universala, eterna si imuabila religie, asa cum Dumnezeu a asezat-o in inima umanitatii. Nu exista crez care sa fi dainuit de-a lungul vremii si care sa nu fi fost cladit pe aceasta temelie… Adepti ai acestei religii sunt toti masonii care o inteleg si i se dedica; sacrificiile aduse lui Dumnezeu sunt faptele bune, sacrificii ale pasiunilor dezordonate, renuntarea la propriul interes in folosul umanitatii si eforturile perpetuate pentru a obtine intreaga perfectiune morala de care este capabil omul.(Morals and Dogma, p 219.)
3 – “Adevarul curat nu se poate dobandi oriunde… desi masoneria este o lupta continua spre lumina Religiei, pentru a obtine raspandire si influenta in randul masei de oameni, ii trebuie permise nevoile cu o cantitate de eroare, incat sa fie plasata sub standardele ce pot fi atinse de marii intelectuali ai societatii. Religia celor multi trebuie sa fie obligatoriu mai incorecta si mai imprecisa decat cea a celor putini si rafinati”  (Morals and Dogma, p 224.)
4 – “Noi nu subestimam importanta niciunui Adevar. Nu rostim niciun cuvant ce poate parea jignitor celor din jur. Nu spunem musulmanilor ca exista un singur Dumnezeu si ca este cu totul lipsit de importanta daca Mahomed era profetul sau. Nu spunem evreilor ca Mesia pe care ei il asteapta s-a nascut acum 2000 de ani in Bethleem. Si cu atat mai putin le spunem crestinilor ca Iisus din Nazareth era un om ca si noi, sau ca povestea Lui nu-i decat o legenda. Aceste atitudini ar depasi cu mult atributiile noastre. Masoneria apartine tuturor timpurilor si tuturor religiilor, gasindu-si invataturile in toate.”  (Morals and Dogma, p 524.)
5 – “Cu toate ca Masoneria se identifica cu credintele stravechi, in prezent ea nu mai este asa de stralucitoare sau perfecta.”  (Morals and Dogma, p 524.)
 Din paragrafele anterioare ne sar in ochi mai ales doua idei:
-masoneria isi are originea in toate religiile pagane.
-acest lucru este ascuns membrilor sai si oamenilor, pana in momentul in care ei sunt pregatiti sa primeasca adevarul. Care adevar ? Acela de a se inchina lui Lucifer. Invataturile Noului  Testament nu pot fi compatibile cu masoneria dupa cum insusi A. Pike admite. La pagina 568 el se indoieste ca Iisus Hristos ar face parte din Sfanta Treime, sau ca El ar fi Dumnezeu. La pagina 707, Pike il considera pe Dumnezeu nu o persoana ci “puternica fiinta cosmica”. La pagina 102, Pike afirma ca intre satan si diavol este o mare diferenta. Primul este negarea lui Dumnezeu, in timp ce al doilea (diavolul) este o fiinta ce deserveste Raul, desi initial a fost creata pentru Bine. 
In ceea ce priveste sufletul, invatatura masonica neaga Sfanta Scriptura si propune reincarnarea, iar nemurirea va fi asigurata printr-o continua reincarnare: “sufletul nu era ceva abstract ci o realitate, continand in sine atat viata cat si gandirea… Era material, dar nu ceva brut, inactiv, fara forma sau miscare, sau greoi. Era activ si rational, avandu-si casa in cele mai inalte taramuri ale Universului, de unde cobora sa ilumineze, sa dea viata… si se ridica de-ndata ce se putea desparti de trupul fizic.” (Morals and Dogma, p 398)
In cartea lui Norman Frederick de Clifford, “Egypt, The Craddle of Ancient masonry”, pag 224-225 se promoveaza ideea salvarii prin karma. “Cand initiatul va sta pentru prima data sub ramurile acoperitoare ale Francmasoneriei, in semi-intuneric, avand dorinta de a cunoaste necunoscutul, eul sau interior il va ghida atunci spre mari eforturi. Urcandu-se si zbatandu-se va cauta cu ardoare Lumina, pana cand va ajunge pentru prima data pe una din ramuri… Vede in ansamblu… si intelege ce a vrut poetul sa spuna prin:
« In Rai nu se-ajunge dintr-un salt
Dar construim scara pe care vom urca
Din adancul pamantului spre inaltul cerului
Urcam spre varf treapta cu treapta.»
Tot asa este si neofitul. Va realiza atunci ca Raul (Intelepciunea) nu se castiga dintr-o saritura ci pas cu pas sau grad cu grad. Va intelege ca moartea e doar o dezintegrare moleculara”. Dezintegrarea corpului survine in urma despartirii sufletului de trup…dar, pentru a muri va trebui sa sufere si sa se purifice, pentru ca Esenta Divina sa poata lucra cu el. Cand omul va sta drept in fata dumnezeirii sale, iluminat de gloria Divina, Lumina si Adevar, dispus sa-si accepte karma propice, atunci va cadea in urma lui crucea si isi va da seama ca sta in fata propriului suflet, evoluat, prezenta divina a Arhitectului Suprem, si va cunoaste ca este una cu Tatal. Va sti ca resemnarea e ceea ce duce la perfectiune si cea care descuie usa nemuririi.
In aceeasi carte, omul este considerat propriul sau salvator. El nu are nevoie de Hristos pentru a se mantui, ci evolueaza in timp spre o treapta superioara a propriei fiinte. Tot ceea ce sta scris in aceasta carte, nu numai ca neaga existenta Dumnezeului personal, ci promoveaza ocultismul si paganismul pe un ton blasfemitor. Cartea este dedicata lui A. Pike, cunoscut drept cel mai mare mason al tuturor timpurilor.
Concluzia: Conform spuselor liderilor masonilor, omul este si dumnezeu, sfintindu-se prin forte proprii, iar Dumnezeul crestinilor nu-i decat o legenda.

Cum vi se pare??

Pe mine ma socheaza cat de multa influenta are masoneria in randul oamenilor, a tinerilor in mod special. Este asemenea unei caracatite care isi intinde continuu tentaculele, si o face cu succes se pare. Dar  asta nu e tot. Realitatea e ca masonii sunt din ce in ce mai multi, in toate domeniile, ei practic conducand din umbra intreaga lume. Iata si cateva exemple dintr-un articol studiat de mine in facultate:

In ultimele doua secole, masoneria nu a facut altceva decat sa-si continue politica duplicitara. Pe fata se declara partizana drepturilor omului si lupta pentru libertate, egalitate etc., dar adevarata lupta a francmasoneriei este pentru obtinerea puterii politice si guvernarea lumii. Pentru aceasta, lupta cu o ura neimpacata impotriva crestinismului si a libertatii reale a oamenilor, neezitand nici cand este vorba de crime sau chiar genocid. In timpul Revolutiei franceze, masoneria ataca pentru prima data biserica catolica, dorind inlocuirea crestinismului cu o religie pagana.

Masoneria impotriva lui Dumnezeu

Secolul al XIX-lea este secolul ofensivei francmasoneriei impotriva crestinismului. Masonii creeaza scoli laice opuse celor confesionale. Conventul masonic de la Lausanne, intrunit la 6 septembrie 1875, la care au participat 10 consilii supreme din 22 cate au fost convocate, neaga credinta in Dumnezeu.
Consiliile supreme ale Scotiei, SUA, Americii Centrale si Irlandei, intrunite in 1877 la Edinbourgh, denunta deismul declaratiei de la Lausanne. Marele orient al Frantei, intr-un convent din septembrie 1877, suprima articolul 1 din statutul sau, cel care consfintea existenta lui Dumnezeu si nemurirea sufletului. Din 1880, Marea Loja Sobolica Scotiana abandoneaza si ea referinta la Marele Arhitect al Universului. La 20 aprilie 1884, Papa Leon al XII-lea emite o bula prin care decreteaza francmasoneria ca “sinagoga lui Satan”. Masoneria este condamnata si de biserica ortodoxa.

Atitudinea crestinismului fata de masonerie

O tendinta constanta a manifestat masoneria in incercarea ei de a penetra in marile biserici crestine prin impunerea unor inalti prelati masoni. Se pare ca acest lucru i-a reusit de mai multe ori, insa atitudinea Bisericii fata de masonerie nu s-a schimbat. Declaratia asupra fracmasoneriei a cardinalului Ratzinger din 1983 spune clar: “S-a pus problema daca nu cumva judecata Bisericii s-a modificat in privinta masoneriei. Judecata negativa a Bisericii este neschimbata in privinta societatilor masonice, deoarece principiile lor au fost totdeauna considerate incompatibile cu doctrina Bisericii, si, prin urmare, aderarea la ele ramane in continuare interzisa. Credinciosii care apar in societati masonice se afla intr-o stare grava de pacat”. Miscarea ecumenica contemporana nu este straina de francmasonerie. Dupa N. Homuth, intreg protestantismul si neoprotestantismul actual, descompuse din punct de vedere eclesiastic, se afla in mrejele francmasoneriei.

Divizarea protestantilor, opera masoneriei

Faramitarea protestantismului este opera unor francmasoni: Wesley, Chalmers, Zinzendorf, Brigham Young, Josef Smith, C.T. Russel. Secte precum “stiinta crestina”, mormonii, martorii lui Iehova, antropozofii, sunt creaturi ale francmasoneriei. Thomas Chalmers, fondatorul Aliantei Evanghelice in 1846, a fost vicepresedinte al organizatiei francmasone Royal Society din Edinbourgh. Presedintele Federatiei mondiale baptiste in 1985, Duke McCall, este francmason din Clubul Rotary. Cultul metodist este si el penetrat de francmasonerie, F.P. Corson, fost presedinte al Congresului Mondial Metodist, este Mare Maestru al Marii Loje din Pensylvania. Episcopul metodist R.A. Mueller, fost presedinte al Consiliului National al Bisericilor NCC (organizatia ecumenica din SUA), este francmason activ. In Suedia, 535 de parohi luterani sunt francmasoni. In Germania, cluburile francmasonice se impletesc cu organisme ecumenice. Sa nu uitam ce se ascunde in spatele francmasoneriei.

Albert Pike, aceasta autoritate a masoneriei (era francmason de gradul 33), in secolul al XIX-lea este cel putin sincer in cartea sa “Morala si dogma” cand recunoaste originea gnostica a francmasoneriei, marturisind ca il venereaza pe Lucifer. Pentru Albert Pike, Lucifer era zeul luminii, iar Dumnezeu cel al intunericului. Practicarea ocultismului de catre unii masoni de grad inalt este un fapt subliniat de multi autori. De exemplu, L. Pauwels si J. Bergier arata ca Societatea Rozicruciana engleza, infiintata prin 1867 de Robert Wentworth Little, isi recruta membrii dintre maestri masoni. Aceasta Societate avea 144 de membri, intre care si Bulwer-Lytton, autorul “Ultimelor zile ale Pompeiului”.

“Golden Dawn”, o organizatie masonica satanista

Din societatea Rozicruciana apare in 1887 o noua societate, The Golden Dawn, alcatuita din cateva dintre cele mai stralucite spirite ale Angliei. Societatea The Golden Dawn era putin numeroasa si era condusa de Wooldman, Mathers si Wynn Wescott. Ea avea ca scop practicarea magiei ceremoniale si obtinerea de puteri si cunostinte initiatice. Societatea era in legatura cu organizatii similare germane, din care unii membri se vor regasi mai tarziu in miscarea antropozofica a lui Rudolph Steiner. Societatea The Golden Dawn l-a avut dupa aceea maestru pe Aleister Crowley. Mathers, dupa ce a ajuns mare maestru al Societatii The Golden Dawn, a fost inlocuit cu celebrul poet Yeats, laureat al Premiului Nobel.

Yeats si-a luat numele de “Fratele Demon este Deus Inversus”. Din societate mai faceau parte: Arthur Machen, scriitorii Blackwood, Stoker (autorul lui “Dracula”), Sax Rohmer, astronomul regal al Scotiei, Peck, inginerul Allan Bennett si sir Gerald Kelly, presedinte la Royal Academy. Dupa marturisirile lor, apartenenta la societate le schimbase felul de-a vedea lumea, iar practicile carora li se consacrasera n-au incetat sa li se para eficace si exaltante.

Aleister Crowley (1875-1947) era membru in The Golden Dawn, ca si in Ordinul martinist si in Ordo Templis Orientis. Crowley a scris multe carti despre magie, fiind pornit foarte mult impotriva creotinismului. El era satanist si se identifica unui “sfant al lui Satan”. Crowley se droga si practica magia sexuala. Samanta aruncata de el va duce la aparitia miscarii hipiotilor.

Comunismul isi are originea in masonerie

In secolul al XIX-lea apare un nou curent satanist sub influenta masoneriei, si anume comunismul. Iluminatii americani, sustinatori ai lui Weishaupt, au initiat in 1829 o serie de conferinte la New York tinute de iluminista engleza Frances “Fanny” Wright. Cei prezenti au fost informati ca Iluminatii intentionau sa uneasca grupurile nihiliste si ateiste cu toate celelalte organizatii subversive intr-o organizatie internationala care se va numi comunism. Clinton Roosevelt (stramos direct al lui F.D. Roosevelt), Charles Dana si Horace Greeley au fost numiti pentru a alcatui un comitet care sa stranga fonduri pentru aceasta actiune. In 1843 este fondat in SUA ritul B’nai Brith (Fiii Aliantei), care este rezervat numai evreilor.

O filiala a acestei organizatii este loja israelita “Alianta Dreptilor”, din care va face parte si K. Marx. Marx si Engels confirma In prefata la cea de-a doua editie a Manifestului Comunist, tiparit la Londra in 1872, ca o societate secreta numita Liga Comunistilor (de fapt, o noua firma a Aliantei Dreptilor) i-a insarcinat cu redactarea si publicarea unui program teoretic si practic al partidului. In 1864 se infiinteaza la Londra Intaia Internationala Comunista. Discutiile preliminare s-au tinut la Londra in Freemasons’ Hall, sediul Marii Loje Unite a Angliei. Liderii primei Internationale erau Marx si cneazul Bakunin (care era francmason de gradul 32 in ritul Scotian Antic si Acceptat).

Internationalismul proletar sub forma socialismului a dat un nou avant ideilor masonice. Razboiul franco-german si caderea lui Napoleon al III-lea In 1870 favorizeaza preluarea puterii in Franta de catre masoni. Din guvernul celor 11, 7 erau francmasoni. La 18 martie 1871 se proclama Comuna din Paris. Victoria finala apartine insa masonilor conservatori, condusi politic de Adolphe Thiers. Aceasta victorie duce la separarea comunistilor de masonerie. Comuniotii isi vor crea organizatii proprii, paramasonice. Ei vor prelua de la masonerie principiul universalismului (internationalismul proletar), deviza “Libertate, egalitate, fraternitate” si unele simboluri masonice (de exemplu steaua cu cinci colturi).

Primul razboi mondial a fost declansat de catre masoni

Primul razboi mondial izbucneste tot in urma unui asasinat masonic. Arhiducele Franz Ferdinand este ucis la Sarajevo in 28 iunie 1914 de catre o societate secreta sarba “Mana neagra”. Arhiducele fusese condamnat la moarte inca din 1912 de catre tribunalul secret al masoneriei. Societatea secreta “Mana neagra” era masonica. Ea isi tinea intrunirile in acelasi local cu al Lojii din Belgrad.

Ce urmarea masoneria prin declansarea primului razboi mondial? Ea isi urmarea planul sau de acaparare a puterii in Europa prin distrugerea vechilor imperii: austro-ungar si tarist. Dupa razboi se infiinteaza, din initiativa preoedintelui american Woodrow Wilson (francmason), Liga Natiunilor, prima incercare de centralizare a puterii politice in lume (primul pas spre guvernul mondial visat de masoni). Ea va fi condusa de fracmasonul L. Boureois. Masoneria a fost implicata si in revolutia din Rusia din 1917.

Revolutia bolsevica din Rusia, condusa si sustinuta de masoni

Prima revolutie este opera masoneriei conservatoare. In guvernul provizoriu, portofoliile cele mai importante sunt ocupate de francmasoni (cneazul Lvov, Kerenski, Tereocenk, Gucikov). Revolutia bolsevica este opera masoneriei revolutionare. Lenin era sprijinit de lojele defetiste europene, iar Leiba Braunstein, zis Leon Trotki, era sprijinit de puternicul ordin masonic evreiesc B’nai Brith, in frunte cu marele bancher Jacob Schiff. Dupa scenariul revolutiei ruse urma sa se desfasoare revolutia si in Gemania si Ungaria. In Ungaria, in urma revolutiei din octombrie 1918, se formeaza guvernul masonic al contelui M. Karolyi. Urmeaza apoi revolutia bolsevica din 1919, condusa de iudeo-masonul Bela Cohen, zis Kuhn.

Uniunea Europeana: vechi ideal masonic

Idealul realizarii Uniunii Europene este un vechi deziderat masonic. El este de fapt primul pas in vederea realizarii unei uniuni mondiale conduse de francmasonerie. Primul pion al masoneriei prin care se dorea realizarea acestei uniuni a fost Napoleon, care declara: “Avem nevoie de un cod european, de o curte de casatie europeana, de o moneda unica, de aceleasi masuri si greutati, de aceleasi legi. Trebuie sa fac din toate popoarele Europei un singur popor”.

  O sa mai revin cu articole asupra acestui subiect, daca va fi cazul. Ideea e ca nu trebuie sa ne lasam prinsi in mrejele acestui demon, indiferent cat de tentant ar parea..

 

De ce confundam coada vacii cu stampila primariei?

     Iata ca am ajuns sa folosesc si expresii mai..diferite dar cam asta e realitatea. Imi amintesc ca in scoala generala aveam un domn profesor de matematica care ori de cate ori faceam confuzii majore,  ne spunea : ” Mai, de ce ai ajuns sa confunzi coada vacii cu stampila primariei? Ia spune-mi.. “. Ce-i drept, uneori ma mai gandesc la intrebarea dumnealui, mai ales cand vad ceea ce se intampla in jur, lucru care nu ma poate lasa indiferenta.

     Din punct de vedere profesional pot sa zic ca am un an al..provocarilor. Nu intru in detalii caci nu e cazul dar zilele astea mi-a venit in minte, dupa mult timp, intrebarea domnului profesor din scoala generala si fara sa vreau am folosit-o si eu destul de des. Daca am ajuns sa o folosesc inseamna ca ceva sau cineva..m-a iritat foarte tare. Poate ar trebui sa iau situatia ca atare si sa tratez totul cu indiferenta dar eu nu sunt asa..din pacate, sau din fericire, nici nu mai stiu cum e bine.

     Apropo de indiferenta..mi-a povestit cineva ca s-a facut un studiu in care s-au ales trei plante identice si s-au tinut sub observatie. Zilnic cineva venea si  vorbea (chiar daca pare o nebunie) cu ele. Primei plante ii repeta cuvintele ”te iubesc” , celei de a doua cuvintele “te urasc” iar ultimei nimic..nici nu o baga in seama. Ulterior prima planta a crescut mare si frumoasa, superba, a doua a crescut si ea dar cam stramba si urata iar ultima pur si simplu a putrezit. Asta ca sa vedem ce poate face indiferenta. Iubirea e un sentiment, ura e si ea tot un sentiment dar indiferenta poate distruge.

     Am precizat acest lucru pentru ca mi se pare foarte dureros sa fii indiferent, mai ales cand ai ceva de spus. Am remarcat ca indiferenta este cea care ”guverneaza” inimile oamenilor de astazi. Nu numai ca incet-incet se ajunge la robotizare si la superficialitate maxima dar egoismul si indiferenta fata de ceilalti au devenit deja ceva firesc. Nu generalizez, Doamne fereste, spun doar ce am observat la majoritatea tinerilor din jurul meu. Nu m-am multumit totusi sa-i accept si sa-i inteleg, fac si asta dar nu fac doar asta. E putin trist sa vezi tineri atat de dotati, atat de inteligenti si totusi atat de indiferenti si reci. Am incercat sa aflu adevaratul motiv care sta la baza atitudinii lor si cand am atins un subiect delicat – Dumnezeu – parca au luat foc. Intr-un fel ma asteptam dar nici chiar asa. Am intuit care ar fi “problema” si am incercat sa gasesc o cale de mijloc.

     Intr-adevar traim in lumea in care traim iar exemplele neplacute parca sunt din ce in ce mai prezente. Stiu ca sunt multe aspecte sau situatii cu care nici eu ca om nu sunt de acord si sunt sigura ca au si ei dreptatea lor. S-au saturat sa fie neintelesi, judecati fara nicio sansa, marginalizati sau etichetati prea repede sau pe nedrept, mai ales de oamenii care ar trebui sa serveasca drept exemple pozitive. Stiu ca asa stau lucrurile si mai stiu ca tentatii sunt multe si e greu de rezistat lor, stiu ca nu mai au aceeasi deschidere fata de spiritualitate si fata de biserica dar aici se omite un aspect extrem de important, aici are loc marea confuzie : pe Dumnezeu nu trebuie sa-L identificam, sa-L raportam la oameni !! Dumnezeu e fiinta suprema perfecta si nu are nicio legatura cu ”murdariile” care se intampla aici, pe pamant. Si preotii sunt tot oameni, si profesorii tot oameni sunt..toti suntem oameni si suntem supusi greselilor dar DUMNEZEU E DUMNEZEU! E PERFECT! De ce nu incercam sa-L cunoastem, sa-I dam o sansa? De ce confundam lucrurile si IL punem pe picior de egalitate cu oamenii?

     Asta e de fapt marea problema a tinerilor. Nu-L cunosc pe Dumnezeu fiindca nu-I dau nicio sansa, continuand sa-L raporteze la oameni si la pacatele lor. Ce mare greseala!

     El nu obliga pe nimeni, El doar sta si asteapta sa te deschizi Lui, El nu intervine in vointa si in viata noastra, noi nu suntem niste marionete in mainile Lui, nu stiu de unde s-a ajuns sa se creada asta. Da, intr-adevar ar putea daca ar vrea dar nu o face. El ne respecta. Noi facem asta? Si mai presus de respect, El ne iubeste si nu se supara pe noi cand ii atribuim toate esecurile noastre, toate neimplinirile si toate frustrarile de zi cu zi. Nici nu ne pedepseste. Daca ar face asta cred ca multi am fi vai de noi..asta daca am mai fi..El nici nu schimba cu nimic planurile sau dorintele noastre . Iata o afimatie foarte amuzanta dar interesanta : ” Vrei sa-L faci pe Dumnezeu sa rada? Spune-i planurile tale pentru a doua zi si mai vedem! ” Asa ca..multe ii punem in carca lui Dumnezeu, mult il certam, mult il criticam, mult ne razboim cu El dar de fapt nici macar nu-L cunoastem cu adevarat. Mai dureros e ca IL negam si ne este indiferenta prezenta LUI. Afirmam ca suntem atei, poate pentru ca se poarta sau poate pentru ca e mai comod asa, inchidem ochii prefacandu-ne ca nu vedem si uitam de El. Dar El nu uita de noi. Va dati seama cum ar fi daca si El ne-ar uita?

     ” Adu-ti aminte de Dumnezeu in vremuri de pace ca si El sa isi aduca aminte de tine in vremuri de razboi! “

Adevarata fata a fericirii..

      N-am mai postat de foarte mult timp..s-au intamplat multe lucruri care m-au tinut “captiva”.  In tot acest timp am incercat sa aflu raspunsuri la intrebari pe care pana acum nu credeam ca o sa mi le pun. Am gasit unele raspunsuri, nesatisfacatoare ce-i drept, si m-am multumit cu ele. Insa o intrebare nu-mi dadea pace si nu am renuntat pana nu am aflat (sau cel putin am incercat sa aflu) raspunsul.

M-am tot intrebat ”OARE CE E FERICIREA?” si am inceput sa observ daca oamenii din jurul meu stiu raspunsul.. asta a fost o greseala fiindca raspunsul nu se stie, ci se simte.

     Am calatorit putin mai mult in vara asta si am intalnit mai tot felul de oameni. Bineinteles ca ma macina intrebarea legata de fericire dar am renuntat repede la intrebari, asa cum am zis, raspunsul se simte.

     Ma uitam la manastirea Moldovita, in ochii monahiilor de acolo, la cat de mult trudesc, mai ca niste albine, si totusi aveau o sclipire in ochi, speranta si seninatate. Printre ele era si cea mai buna prietena a mea, Anna, care pur si simplu radia. Inevitabil m-am intrebat de ce. Viata de acolo nu e usoara, deloc chiar, si totusi ele au puterea sa zambeasca, sa cante si sa radieze chiar si dupa o zi grea..oare au gasit FERICIREA?? Asa s-ar parea.

Vorbeam cu un  prieten ..special..care imi povestea cat de mult a reusit sa creasca profesional in ultimul timp, cat de bine ii merge si cat de apreciat este. El face totul din pasiune, se implica si pune suflet si sunt mandra ca reuseste si ca e apreciat la adevarata valoare..oare asta e FERICIREA lui? Hmm, se pare ca da.

     Ma uitam la o tanara mamica tare draga mie. Ea imi vorbeste despre fetita ei zilnic, cu atata pasiune si cu atata dragoste de parca ar fi un bulgaras de aur. Nu conteaza ca are si alte greutati, nu conteaza ca are o viata nu prea usoara dar ea a cunoscut FERICIREA cand a devenit mama.

     Mai reflectam la pura bunatate a unor oameni deosebiti din jurul meu..ar da orice pentru cei la care tin si au un suflet minunat..sunt ca niste ingeri pe pamant si nici macar nu sunt constienti ca si ei detin cheia FERICIRII ..si nu pentru sufletul lor minunat, nu numai, ci pentru ca pot sa daruiasca atat de mult.

     Doi indragostiti din jurul meu imi demonstreaza ca sunt FERICITI chiar si pentru scurte momente, cand se privesc in ochi, cand isi zambesc, cand se ating sau cand isi fura cate un sarut.

     Si ”ingerasii” mei cunosc FERICIREA, prin puritatea lor si prin bunatate.

     Sunt multe exemple de mentionat dar am precizat doar cateva, cele mai apropiate mie. Deci FERICIREA completa nu exista, ea insa are diverse fete, pentru fiecare dintre noi ea reprezinta altceva, dar fiecare avem parte macar de un strop din ea, macar o data in viata (pentru unii) si de un milion de ori (pentru altii).

     Am auzit o povestioara intreresanta despre FERICIRE si oameni fericiti si vreau sa v-o impartasesc si voua: Era o data un fiu de rege care avea aproape tot ce isi dorea, toti ii satisfaceau toate poftele si totusi l se simtea nefericit. A inceput sa se planga de starea sa si a dat intr-o zi porunca sa i se aduca cel mai fericit om din regatul sau si sa-i dea camasa sa ca sa fie si el fericit macar pentru o zi. Ciudata porunca dar supusii sai au respectat-o. Au cautat mult timp pana cand, intr-o zi, intr-o casuta modesta aud seara rugandu-se un tanar barbat, cu familie numeroasa, care ii multumea lui Dumnezeu ca e fericit. Supusii regelui l-au luat si l-au dus la palat. Acolo tanarul print il intreaba pe om daca e adevarat ca el e fericit. Omul a raspuns ca da, slava Domnului, este. Printul ii porunceste sa-i dea camasa lui ca sa o imbrace, ca sa fie si el fericit. Barbatul a inceput sa zambeasca si i-a raspuns ca el nu are nicio camasa, nu-si poate permite una. Atunci printul si cei de fata au inteles ca FERICIREA nu sta in lucruri materiale, nici nu se poate cumpara si nici nu se poate imprumuta..

Interesant, nu?

     Dupa atatia ani pot sa zic ca am inteles care e adevarata fata a fericirii..surprinzator chiar..ea vine din lucruri marunte, dureaza putin si e completa doar la Dumnezeu. E atat de simplu si totusi atat de greu de acceptat, nu?

Adevarul despre viata..

      Nu de putine ori ne intrebam de ce atata mister in viata asta? Nu de putine ori nu am inteles ceea ce ni se intampla..si au aparut foarte multe ”de ce”-uri la care nu am primit raspuns cand il vroiam..sau nu am primit raspunsul pe care il vroiam..

Ei..viata e un mare mister se pare. Ne surprinde zilnic, ne loveste cand nu ne asteptam, ne bucura cand nu credeam ca putem fi bucurati si tot ea ne distruge..incet incet..daca nu reusim sa o controlam.

Si eu..ca multi  altii am ”de ce”-uri.. dar stiu foarte bine ca nu voi primi niciun raspuns. Stiu insa ca nimic nu e intamplator si totul se desfasoara cu un scop pe care nu stiu daca vom ajunge vreodata sa-l cunoastem. In zadar cautam raspunsuri, in zadar creeam intrebari..viata e asa cum e si trebuie luata ca atare.

Acum ceva timp am gasit marele ADEVAR despre viata intr-o superba poezie a  lui Octavian Paler. Am reflectat mult asupra ei si am realizat cat de profunda e. M-am gandit sa v-o  impartasesc si tare mult mi-as dori sa existe cineva care sa aduca contraargumente in acest sens..desi sincer ma indoiesc..

Va las s-o savurati..

” Avem timp pentru toate.

Sa dormim,  sa alergam in dreapta si-n stanga,

Sa regretam ca am gresit si sa gresim din nou,

Sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,

Avem timp sa citim si sa scriem,

Sa corectam ce-am scris,

Sa regretam ce-am scris,

Avem timp sa facem proiecte

Si sa nu le respectam .

Avem timp sa ne facem iluzii

Si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli

Sa invinovatim destinul si amanuntele,

Avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

Avem timp sa ne alungam intrebarile,

Sa amanam raspunsurile

Avem timp sa sfaramam un vis

Si sa-l reinventam,

Avem timp sa ne facem prieteni,

Sa-i pierdem,

Avem timp sa primim lectii

Si sa le uitam dupa aceea

Avem timp sa primim daruri

Si sa nu le intelegem

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete..

Cand sa facem si asta – murim.

Am invatat unele lucruri in viata

Pe care vi le impartasesc si voua!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca

Tot ce poti face e sa fii o persoana iubita

Restul..depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere

Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi.

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata

Ci pe CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute

Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca

Ci cu ceea ce poti tu sa faci.

Am invatat ca nu conteaza ceea ce li se intampla oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot sa fac eu pentru a rezolva.

Am invatat ca oricum ai taia

Orice lucru are doua fete.

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie cand trebuie

Indiferent de consecinte.

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc

Dar nu stiu s-o arate.

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat

Dar nu am dreptul sa fiu si rau.

Am invatat ca prietenia adevarata continua chiar si la distanta

Iar asta este valabil chiar si pentru iubirea adevarata.

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu,

Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten

Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intodeauna de ajuns sa fii iertat de altii

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti.

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea

Doar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii.

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc

Si nu faptele sale.

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru

Si pot vedea ceva total diferit.

Am invatat ca indiferent de consecinte

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata.

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore

De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat

Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul

Ca si vorbitul

Poate linisti durerile sufletesti.

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult

Iti sunt luati prea repede…

Am invatat ca este prea greu sa iti dai seama

Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc

Ca sa pot sa fiu iubit…”

Despre viata…

 

Coltul meu de Rai..

 

Se stie ca in Rai ajungem datorita vietii desavarsite, cand nu vom mai fi aici, pe pamant. Iata insa ca eu am ajuns mult mai devreme, acum doi ani mai exact.

Cu mari emotii si cu o curiozitate iesita din comun am pasit in cladirea primitoare si cocheta a noului meu loc de munca. M-au intampinat doi tineri de la BGS care m-au inhibat fiindca  nu stiam exact cum sa ma prezint, ce statut aveam. Am intrat si atunci am realizat : ‘’sunt profesor!” si cu acest gand m-am prezentat tuturor desi simteam ca imi fuge pamantul de sub picioare. Iata-ma ajunsa intr-o scoala primitoare, printre oameni amabili si deschisi, si aici urma sa raman cel putin un an.

M-am acomodat repede cu noii mei colegi, conducerea s-a comportat minunat, toti m-au facut sa ma simt ”de-a casei” si imi placea mult acest lucru.

Dar hopul cel greu nu fusese inca trecut..urma 15 septembrie..primul meu contact cu elevii. Imi amintesc ca nu am dormit mai deloc in acea noapte, faceam planuri pe care oricum nu le-am pus nicicand in practica.

Prima zi de scoala a fost pe masura emotiilor mele, fete noi, multe si dragute. Copiii ma priveau cu aceeasi curiozitate iar eu le zambeam cu un zambet care parca nu era al meu. Toata lumea primea  flori, se imbratiseau, se salutau, eu insa doar analizam ce se intampla. Nu eram diriginta, deci nu aveam de unde primi flori. Asta nu ma deranja, doar ca ma simteam o intrusa. Imi amintesc ca o buna prietena, pe care atunci o vazusem pentru prima oara, mi-a oferit un buchet de flori si mi-a zis: ”nu se poate ca o doamna profesoara asa de  draguta sa nu aiba flori de 15 septembrie..” si mi-a oferit un buchet de crin, superb, poate cel mai frumos buchet al ei.

Urma proba de foc : trebuia sa intru in clase, sa cunosc elevii si sa ma prezint lor. Parca nu intamplator am avut prima ora la o clasa de a 7-a, iar colegii mei ma priveau zambind..nu intelegeam de ce.

Imi amintesc perfect, parca ar fi fost ieri:

Urc scarile cu picioare ca de lemn, nodul din gat acum era urias, caut dezorientata sala de clasa, ma opresc 2 minute in fata usii, imi trag sufletul, imi fac semnul crucii si rostesc si o mica rugaciune..parca dadeam cel mai important examen din viata mea. Intru in clasa si vad douazeci  si ceva de priviri atintite asupra mea, si aud multe sosoteli. Ii salut, ma prezint, ii pun si pe ei sa se prezinte..si incet-incet ne apropiem, radem, glumim, iar ora a trecut surprinzator de repede. Aud soapte : ”e super de treaba profa” , sau ”imi place de ea..e ok” iar toate astea imi confirmau ca am trecut cu bine marele examen. Ies si rasuflu usurata : “gata! multumesc, Doamne!” si deja eram mult mai linistita.

Ajunsa in cancelarie colegii si directorul asteptau sa zic ceva..sau poate sa urlu. M-au intrebat cum a fost iar eu, foarte senina, le-am raspuns ca mult mai bine decat m-as fi asteptat. Au ramas surprinsi, explicandu-mi apoi ca aceea era ”clasa problema” a scolii. Acum am inteles atitudinea lor de dinaintea orei. Deci chiar il puteam considera un test.

Asa am inceput cu toate clasele, acum mult mai increzatoare, caci doar trecusem cu bine cel mai greu examen.

Copiii m-au primit cu caldura, cu dorinta de a afla cat mai multe, iar eu am dat tot ce am avut mai bun.

Debutant fiind, am avut inspectii de specialitate si apoi cerc pedagogic la nivel de sector, toate iesind foarte bine. Faceam toate astea din placere, cu tot sufletul, si imi placea mai ales cand luam sute de copii, asa ..ca  in sir indian, si ii duceam la impartasit, impreuna cu unele colege. Simteam ca e mai mult decat o profesie, o misiune chiar.

Au trecut doi ani. A venit si vacanta de vara. Uitandu-ma in urma, realizez cate trairi, cate emotii si cate bucurii mi-au umplut sufletul. Am trait intens fiecare ora tinuta, am iubit in felul meu pe fiecare copilas, m-am bucurat de fiecare zambet sau imbratisare primita, am ras si am plans cu ei..

Au fost si probleme, ca peste tot, unii oameni nu pot intelege unele lucruri iar eu nu-i pot intelege pe ei. Asta e viata.

Acum, cu durere in suflet, TREBUIE sa plec..

Saptamanile astea au fost cele mai grele pentru mine, fiecare zi era mai dureroasa, fiecare chip imi amintea ca anul viitor nu o sa mai fiu cu ei, desi imi doresc asta din tot sufletul. Aici, intre ei, si intre prietenele mele dragi, m-am simtit parca inconjurata de ingeri.. parca traiam  intr-un COLT DE RAI.

Nu am auzit in ultimul timp decat : ”Doamna, nu vrem sa plecati..va iubim mult!” si am vazut  lacrimi in unii ochisori care nu ar trebui sa planga niciodata. Am vrut sa ii anunt eu, am vrut sa stie ca ii iubesc si ca nu i-am abandonat..poate am gresit dar ce mai conteaza? Era dreptul lor sa stie iar eu eram cea mai in masura sa-i anunt si totodata sa le reamintesc cat de mult inseamna ei  pentru mine.

Si facand acum o comparatie total nepotrivita..ma simt precum protoparintii nostri care au fost alungati din Rai, desi eu nu am incalcat legea neascultarii si nici nu am vrut sa iau locul nimanui, ci doar am avut mult prea multa incredere in oameni..si nu am fost un ”tipar” .

Stiu ca ingerasii mei vor fi bine, dorul de mine le va trece repede si vor uita poate ca am facut parte din viata lor. Stiu deasemenea ca si eu voi fi bine, indiferent unde ma va conduce viata, dar cert e ca niciodata nu ma va conduce inapoi in Raiul meu!

 

Cativa dintre ingerasi..si dintre fiintele tare dragi mie..

 

 

 

 

 

 

”Sfintii, prietenii copiilor!”

Nu se putea un titlu mai potrivit..

Iata la ce ma refer. Intr-o dupa amiaza de vineri, din luna mai, sunt anuntata ca a doua zi trebuie sa ma prezint cu ingerasii la olimpiada de religie la nivel de gimnaziu ”Sfintii, prietenii copiilor!”.

Nu mi-a venit sa cred..dar am dat sfoara in tara si am adunat cativa copilasi doritori si apuca-te de treaba: cauta materiale, alcatuieste-le lectii, da-le indicatii si mai pune-i si la studiat..si totul doar pentru a doua zi. Aveam mari emotii, timpul era extrem de scurt iar ei nu erau atat de pregatiti precum as fi vrut eu.

Dar iata ca ingerasii mei au dat dovata de vointa si incredere si nu m-au dezamagit..ba din contra. S-au mobilizat si s-au descurcat admirabil. Au castigat chiar si o excursie la munte, diplome, mici premii si chiar unii dintre ei au mers mai departe, la faza pe municipiu, avand si acolo rezultate foarte bune.

Sunt niste copii minunati, iar Sfintii care sunt prietenii lor, nu au incetat sa-i ajute.

FELICITARI OLIMPICILOR!